Tablou pe retină

noaptea în orașul de pe malul Dunării desenezi stele de ap

singurătatea ademenește femeile ca o pâine caldă aburi se ridică din ape pătrund în suflet cu solzi fosforescenți linia vieții urcă spre cer/apus de lună / simt cum se sparge liniștea între diguri secunde clipocesc valul dinspre tine numără dimineți pierdute prin oraș se vând fanteziste tablouri dăruiește-mi o pensulă să scriu un poem despre cum am iubit pe malul Dunării cât m-ai pictat pe retină nu stinge țigara pe nisip! cândva mi-a luminat iubirea care se scaldă alunecos printre stânci