ninge mă așez între troiene cu mâinile răsucite precum un tors de femeie
și scriu prin nămeți aiuritoare poeme
despre cum să trăiești o mare dragoste
altruist
alunec prin starea asta aparent banal apoi trag de soartă să se întindă ca o ușă expandabilă
este atâta crimee cât poți tu picta
de parcă s-au dezghețat culorile lumii
și cu boturi umede de câini
miros trandafirii înveliți de sub zăpadă
frigul ăsta are oase de sticlă deșurubez
silabele din trupul casei
unde am plantat ficuși
fulgi cu spinarea cât un arcuș
se rotesc precum un ax viu
tai în felii orele care scad pe măsură ce ninsoarea se bifurcă
între cer și tâmpla timpului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu