Universul  minimalist din lirica Nanei Ileana Filip
                                  de  Angi Melania Cristea

Propunând un titlu antinomic, Primăveri în amurguri, Ileana Nana Filip creează un univers mistuit de  teluric:,, Iubirea mea este prinsă într-un bec ce se aprinde cam des…’’(Licăre)
Aparent  este un univers derizoriu,minimalist, care cedează locul extrem de rar zborului și visului, pentru că lirica feminină a Ilenei Nana Filip este una a banalului aprins de flacăra erosului pur:,, Și pentru că nu am ce face, voi desena pe covor cu spumă visul meu.’’(Visul meu),, Sunt femeia ta, cu aromă de cafea,
Sau poate sunt cafeaua ta dis-de-dimineața cu aroma suavă, deosebit de stilată
Sau poate o fantă de lumină pe un orologiu…’’(Sunt femeia ta, cu aromă de cafea)
Oscilând între profan și sacru, poeta se lasă ghidată de sentimente efemere pe care le surprinde în planul estetic al artei. Se poate observa și o aplecare  ușoară spre un misticism combinat cu senzorialul:,, Am sacrificat tocul vopsit în cuvinte de maci.
Secole la rând voi merge la Izvorul Tămăduirii șoptind iubirea.’’(Pe drumul de sud),, Astăzi pot să luminez cu sufletul
Mâine luminăm cu un felinar
Nici bunul Dumnezeu nu are lacrimi
Are doar vorbe de laudă și misterul reînvierii…’’(Ave)
Versurile sunt inegale ca valoare estetică, Ilana Nana Filip reușind totuși să creeze imagini poetice tulburatoare ca aceasta;,, Cine ne-a lăsat printre iarba de pășunat a gândit că nu ne vom descurca s-ajungem înapoi în inimi plăpânde
Și de am lua un nor de pe cer și l-am lăsa aruncat, el tot ar călători spre spațiul mult visat…’’(Flăcăra iubirii)
Inițierea prin eros este un fel de cântec al sirenelor pe care poeta îl adresează  făpturii iubite.Invocația are dublă valoare, aceea de a-l  atrage în jocurile iubirii văzute metaforic ca un cântec  așadar de a-l distrage din universul artei neconvențional:,, Dă-mi mâna cu care scrii și lasă-ți inima să cânte
Nu fi avid de recunoaștere…’’(Muntele nins de înțelepciune).
Ca în toată lirica feminină, femeia este muza inspiratoare dar și ispititoare:,, Grăiește-mi cu vin și cu stele…’’(Poate dormi) Permanenta balansare între planul teluruc și cel spiritualizat creează efecte poetice inedite.Lestul unor apelative afectuoase comune este salvat de capacitatea poetei de a se racorda la energia cosmică a iubirii văzută ca mister universal:,, Acum am înțeles menirea, să mă dispersez în mii de conglomerate de lumini
Unde-i liniște, frumos și senzual de bine.’’(Conglomerate de lumină),, Dar eu cred că iubirea nu se bucură de singurătate
Ea pășește cu pași mărunți spre centrul universului…’’(Singuri, dar împreună).
Metafora iubirii-curcubeu  captează sufletul eteric al poetei:,, Cei mai frumoși ani i-am petrecut cu inima ta în palme…’’(Privește-mă!)
Amintind de poeta greacă Sapho și de Veronica Micle prin patosul iubirii, Ileana Nana Filip proune lectorilor un sentimenatalism retoric dar nu demodat. Ea are capacitatea de a vedea erosul ca pe o uniune a terestrului cu celestul, a ludicului cu  sacrul:’’ Ce faci acum? Te unești cu fulgii de nea?’’(Numai tu... izvor nesecat de vise )
Versuri precum ,, Va fi o liniște sinistră de un albastru cer de vis.
Suntem aici când iarna doar muguri de dor ne-a promis,
Suntem pielea unui șarpe…’’(Cer de vis)  determină o lectură a universului delicat al poetei.