Eros tridimensional de Angi Melania Cristea

Scrisori către Calea Lactee a domnului Lorin Cimponeriu nu este doar un ciclu liric epistolar în format de buzunar, destinat unor lecturi în anticamera sufletului.Acest volum este destinat unor lecturi plurivoce, formula epistolară nefiind una clasică.Încă din titlu poetul se raportează la un plan referențial cosmic, transgresând astfel o realitate ternă.
Originar din Oravița, un topos mirific, Lorin Cimponeriu abordează în lirica sa erosul ca experiență fundamentală a ființei umane ( Trilogia iubirii, 2014,Testamentul iubirii, 2014).
Acesta ipostaziere a erosului în versurile sale se realezează tridimenional, în planul terestru ,,Miroase câmpul a zăpadă,  a lungi poveşti la gura sobii,  a pâine și a fructe coapte,
A ochii tăi tot răscolind făptura mieilor pe coastă’’(Miroase câmpul a zăpadă ), în planul celest: ,,E noapte, atâta noapte cu stele ce ţi se prind în păr’’(Îngerii adorm în alte zări) și în planul divin :’’Ne-om cununa la noapte cu braţe îngerești...’’(Păsări de argint ).
Textura cuvintelor sale capătă nuanțe angelice prin proiectarea iubirii adamice în planul extrasenzorial al emoțiilor de inspirație divină: ,, Îngerii coboară uşor, șoaptele sunt tot mai blânde
Spun tăcerii să plece
Duminica inimii mele...’’(Spun tăcerii să plece)
Se observă recurența unor motive precum motivul literar îngerului:,,Îmi deschid ochii îngerii și florile de cireş ...’’(Ninge cu toate culorile din poveşti),, Ca o oglindă îmi apare risipitul îngerilor, către lumină...’’(Lumină într-o fereastră),, Îngerul s-a dus, a murit îngerul iubirii...’’(Pentru tine).
Cromatica poemelor este una optimista, cu trimiteri spre elanul vital, spre viața văzută ca trăire edenică.Albul, culoare angelică în poezii precum Alba năframă , Albă floarea inimii mele ,, Am visat păsări albe și flori...’’(Am înţeles).Apare si  verdele, din paleta  culorilor care sugerează explozia florală, secondat de mitul fluturelui-larvă:,, Cerul e ca o cetină verde...’’(Cerul e ca o cetină verde),, Ard lumânări prin cetina verde...’’(Ninge cu toate culorile din poveşti) Te strig cu inima în zborul unor fluturi,, Cetele de fluturi zburând și acea lumină  a ochilor tăi
Încălzindu-mă...’’(Somnul)
Sacralitatea erosului se observă din proiecția eului în planul tridimensional al spațiului cosmic, dar și din utilizarea metaforei femeie-pasăre.Argintul, un material nobil cu valențe pozitive se regăsește  frecvent în versurile lui Lorin Cimponeriu: .. Pădurea va surâde cu păsări de argint...’’(Păsări de argint ),, Nu moare niciodată marea iubirii noastre de argint...’’(Marea iubirii noastre de argint),, Încet inima ta să bată șoptit pentru mine, ca un clopote de argint....’’(Cu limpezimea inimii mele de șoim)
Lumina, un motiv literar de sorginte expresionistă, aici are valențe divine pentru că la poetul Lorin Cimponeriu iubirea se armonizează cu flacăra universului:,, Lumina ca un abis îţi înveleşte mâinile cu flori de măr
Povești din colind...’’(Lumina ca un abis),, Acum când inima îmi bate spre lumină...’’(Inima îmi bate),, E ziuă și lumina inimii mele zboară către tine
Tu,  cea mai frumoasă dintre poeme...’’(Minunea mea).
Lumina în filozofia lumii simbolizează cunoașterea, dar la poetul Lorin Cimponeriu lumina îmbracă metaforic făptura iubită,amintind de versul lui Blaga;,, Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.( Izvorul nopții), dar și de exclamația  retorică a lui Nichita Stănescu:,, Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.’’(Mă învelesc de frig...)
Aparent ciudat, lumea propusă de poet este una diafană, dar dominată de  ninsoare:,, Fiecare fulg odată cu dimineaţa dacă nu are dragoste apune...’’(Fulgul apune), Ninge, ca un duh de pace o făptură din poveşti
Ninge, veșnic a iubire și zăpada tot se-aşterne...’’(Duh de pace),,
Ninge sau poate ferestrele s-au deschis
Deschide-ţi inima spre zbor...’’(Ninge).
Ninsoarea este investită cu atribute magice în acest univers senzorial:,, Ning stelele și din tăciuni se-mbată evenul inimii...’’(Zeul inimii)
În poemul O fereastră a zărilor acesta construiește un portret al iubirii idealizate:,, Tu ai frumoase mâini, iar ochii de un senin îngeresc
Mă plimb pe ape şi inima aproape ninsă tot te strigă
Asemeni unui curcubeu, ce bea din mare dimineaţa
O lacrimă din cer
Cu șoapte și lemn de abanos e ca o horă a florilor
Trupul tău se desprinde încet din lumină în razele soarelui
E linişte și aud fiecare suflu al vocii tale urcând pe gâtul meu ca un şarpe de smarald.’’
Dacă ar fi să închidem cartea scrisă de Lorin Cimponeriu, n-am intreba retoric:,, Tu crezi că iubirea nu rămâne aprinsă ?( Iubirea rămâne aprinsă), deoarece în versurile sale poezia metamorfozează ritualul iubirii într-unul sacru.