mi-e dor de aburul nărilor umede
calul acela înțelept mă iubea
între noi erau mutări (i)logice ca la șah
nevederea simțurile ți le pipăia
turele tale sincere pe lângă plopii fără soț
agitau romantismul desuet
cu rufe albe la balcon
pantofi negri cu șiret /prea înțeleptul meu unicorn/
gem caisele de irepetabila povară
mă tem mă tot tem
că donquijote o să moară
într-o magică zi de septembrie
iar el calul acela înțelept o să-mi moară cu ochii deschiși
mirosind iarba de mare amară
calul se resemna să fie potcovit
coama lui împletită cu zece funde
striga să nu mă tai sunt cal de povară
la abator toți măcelarii miros a minciuni sau a boală
între noi caii aleargă ultima cursă
nu există final învingătorul sigur se împușcă
cu nările umede calul aleargă
iubiri de o vară ard la foc mocnit
trotuarul scuipă lavă jilavă
setea orașului fără cai
cere o mie de ani
ca o mie de stropi în ocean
calul îmi linge mâinile drept
am ochii deschiși de mărgean/pești coloranți în ocean/
mută întâi tu mai aștept un veac o cursă un pas
șah mat de azi merg cu singurătatea la pas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu