Corespondențe

Milena era singura femeie între cei trei bărbați.În biroul strâmt mirosea a sudoare și a cremă de pantofi.Nu își amintea de când nu mai avusese o întâlnire cu un tip.Poate că este vremea să caut un bărbat stabil, care să nu depindă de serviciul la stat, se gândea ea. Ajunsă la vârful carierei, reușise să ocupe funcția de șef de birou.Cei trei bărbati aflați în subordinea sa aveau perspective slabe.Nici nu își doreau mai mult decât să poată ajunge la muncă pentru cele câteva ore comune, deoarece fiecare avea alte obligații.Singură, Milena, era devotată firmei pentru care lucrau, o firmă de telefonie mobilă. De lucrul pe teren se ocupa Iustin.El întârzia întotdeauna 20-30 de minute fiindcă avea doi gemeni în clasele primare, iar pațachina de nevastă-sa fugise cu un ofițer, șeful ei direct cu care mai turnate un plod.Pe vremea aia, Milena știa de aventură, dar i s-a părut echitabil.Iustin era singurul dintre ei cu care și-o pusese la birou.O femeie singură ca ea nu ducea lipsă de aventuri, însă seara, când nu se aprind toate becurile și ai chiuveta înfundată, altfel vezi lucrurile. – Iustin, ai teren la unu!!! țipă Milena umflându-și pieptul. – Șefa , duc copiii acasă și se rezolvă, zise Iustin.Iar am ratat să i-o trag învățătoarei,se gândi el frustrat.Milena asta e o scorpie! Îmi pune teren exact când trebuie să iau copiii de la școală.În ritmul asta nu o să îmi găsesc o relație stabilă niciodată. De când plecase nevastă-sa cu ofițerul, Iustin nu mai mirosea a sudoare și a cremă de pantofi.Cu toate că alerga de la un client la altul, dintr-odată înțelesese că viața fără o femeie nu are sens. Devenise un performer , deși făcea pe bona la copii. – Traian, azi duc copiii la tenis.Fă tu teren și aduc niște vin, scuipă Iustin printre dinți să nu audă Milena. O singură dată o lăsase cu gemenii și i-a găsit încuiați în baie.Ea dormea în ultima cameră cu storurile trase.Nu făcuse mâncare, curățenie nimic.Milena, cu picioarele ei groase și țâțele mici, plate, părea făcută pentru munca la birou.Întotdeauna deschidea prima ușa biroului, scutura țigara direct pe parchet, turna zațul în ibric și fierbea o cafea groasă, amară. -Bine, azi fac teren.Hai, zi, i-ai tras-o bunăciunii ăleia de învățătoare? întrebă măcinat de curiozitate Traian, un tip chel, ras ca în palmă, imbrăcat într-un costum uzat cu o cravată galbenă agățată de gât. – Mai întrebi?! plusă Iustin.După ce duc gemenii ne vedem. – E mișto tipa? întrebă Iulian salivând. Iustin știa la ce se referă. Învățătoarea era mai urată ca fosta nevastă, aia de fugise cu șeful, un ofițer afemeiat.Era mică, pipernicită, cu niște ochelari imenși.N-ai fi zis că e de o mie de ori mai bună la pat ca fosta nevastă.Nici măcar Milena nu o egala.Avea un apetit nesățios care îl făcea pe Iustin să uite că nu are ciorbă în frigider și mâine îi trebuie haine călcate pentru gemeni.Ce-i drept și el își ieșise din ritm.Parcă nu îl mai atrăgea nicio femeie frumoasă.Toate i se păreau artificiale iar următoarea relație serioasă ținea morțis să fie după același calapod ca prima: o soție urâțică, gospodină, fără personalitate.De aia nu se încurcase cu Milena pentru mult timp.Fata asta pană la 35 de ani nu reușise să stea departe de mamă-sa mai mult de cinci zile.Veșnic înfuleca câte un hamburger sau o bucată de pită, iar apoi se chinuia câte o lună două cu așa-zise regimuri de slăbit, din care ieșea mai rubensiană. Traian avea fantezii cu Milena, dar le satisfăcea doar în baia de langă birou.Nu avea niciun plan Traian.Lua viața ca pe o varză care dacă nu o culegi la timp se strică și miroase. Stătea încă cu părinții aflați la pensie pe caz de boală.Zilnic făcea cumpărăturile după programul de la birou, mergea apoi la grădină și uda.Își luase din niște restanțe o bucată minusculă de pămant la marginea orașului și cultiva acolo legume.Câteva pisici rahitice urinau pe ele, dar Traian găsea aici liniștea care în apartamentul indecent de mic îi lipsea.Avea un program infernal acasă, alerga între cele două camere.Fiind singurul copil, ajunsese la cinzeci de ani să își ingrijească părinții, unul orb, altul bolnav de Alzheimer.Medicamentele, cu ora exactă de administrare, i le scrisese Milena pe o hârtie.Mai greu era să îi țină pe cei doi părinți în casă.Tatăl, nevăzător, ar fi ieșit la plimbare, iar mama dădea să fugă pe ușă când nu era atent.Traian la birou era fericit, aici nu mirosea a sudoare sau a pamperși.Cum să nu te enervezi când bătrânii se apucă la miezul nopții să te întrebe cine ești, de ce nu le dai să mănânce și să îți povestesca că vor să iasă la pensie, deși mănâncă pensie de peste treizeci de ani! – Azi m-am oferi eu.Am avut o aventură cu o învățătoare mai matură ca mine.Fac eu teren, Iustin, dacă îmi prezinți tipa, se rugă cu tupeul caracteristic, Cristi, un bărbat masiv, căsătorit din interes cu una care face Italia.E și acum plecată la Amatricce, are grijă de o bătrană surdă.Când a fost cutremurul bătrâna a fost singura din tot cartierul care l-a simțit.Oasele ei bătrane,au avertizat-o și așa Cristi nu a rămas văduv.Are trei copiii cu ea.Pe toți trei însă îi crește soacră-sa. – Cristi, la unu te ocupi de transferul plăților către furnizori.Ia zi , cel mic, puștiul, a rămas corigent? – Ok, șefa, ingăimă Cristi decepționat.Femeia asta cu început de mustață, butucănoasă, i-a simțit întotdeauna slăbiciunile.N-a vrut niciodată să i-o tragă, i se părea îmbătrânită, față de garnitura de femei care îi trecea prin pat în lipsa nevestei. Un singur punct nevralgic avea, copiii.Cel mare se pregătea să plece după maică- sa în Italia, nici nu își dăduse bacalaureatul.Fata se mutase la un țigan bogat și nu mai o căutase de mult.Degeaba a vrut să o ia cu poliția de la țigan, rămăsese deja gravidă.Curvă ca mama-sa! Doar cel mic îl mai ascultase.Stătea încă la bunici, fuma iarbă, ajunsese totuși să termine zece clase, mai avea să treacă de matematică. În el îi era speranța. Milena, Iustin și Traian i-au și zis: dacă trece de matematică, ia-l acasă, îl angajăm pe patru ore la birou, fără carte de muncă. Aici se muncește puțin, dar măcar la bătrânețe umblă cu lista de medicamente după tine, dacă mai apuci bătrânețea și nu fugi în papuci de la spital! – Pană la urmă plec eu pe teren , se pisici Milena.Era singura ei șansă să dea de un bărbat care să doarmă noaptea acasă langă fundul ei masiv și să bea bere când ea scuipa semințe pe parchet cum face și la birou. – Du-te, fată!!! strigară bărbații care azi, paradoxal, nu miroseau a cremă de pantofi. În birou liniștea se agita ca un câine în călduri, iar ei lipeau imperturbabili timbre pe corespondență.