Martie

vine martie șuierând ispititor

cu o mie de clopoței albi la picior

vin păsări subțiri cu ciocuri albastre

nopți arămii suspendate și caste

curg zile cu parfum de mărgăritar

oamenii se îndrăgostesc neprioritar

berzele gri clădesc cuiburi spre soare

pe alei râd fete tulburătoare

primăvara umblă în pantofi portocalii

aleargă nebunește cai conabii

vine martie secunde pulsează

timpul-carusel surâde visează

se mai pot prinde fluturi verzi ore vii

mai putem retrăi primăveri agonii?

Eternitatea prin cuvânt de Angi Melania Cristea

Pentru poeta Maria Ileana Tanase viața este ca un maraton, după cum propune încă din titlul cărții sale: VIAŢA CA UN MARATON.
Versurile scrise în ritm clasic curg armonios , având o melodicitate aparte:,, Mi-am rătăcit gândurile prin anii trecuţi,
pădurea-i fâşie, mulţi arbori desfrunziţi,
frumuseţea verii s-a destrămat prin flori
şi-n toamna vieţii, suntem mai gânditori.’’(VIAŢA, CA UN MARATON)
Poetă  de o sensibilitate aparte, Maria Ileana Tanase  reface un ciclu existențial parcurs lin prin teme precum cea a naturii, a iubirii, a logosului revelator,, a singurătății existențiale, a misterului morții.
Timpul este tema centrală a volumului său, poeta interogandu-se permanent asupra sensului vieții și a efemerității tmpului:,,
Anii au zburat ca păsările migratoare,
primăvara şi toamna mereu călătoare,
iar cu fiecare anotimp, caut să-nţeleg,
dacă şi-n toamna vieţii, iubiri se culeg.’’(CA UN TESTAMENT)
Arta poetica pare singura salvare într-o lume supusă alienării în care timpul se scurge ireversibil:,, Poezia-i fitilul ce arde în candela creaţiei,
har ce linişteşte, ca o rugăciune de seară
sufletul cuprins de muză, miracolul graţiei,
iar focul sacru-creator, sfârâie în călimară.’’( POEZIA, NOBILA DOAMNĂ ...)
În acest univers fragil femeia este o zeitate domestică cu puteri magice:,, Eşti primadona anotimpului, simfonie,
un şevalet unde culorile-s în armonie,
minune, din trupul tău încolţeşte viaţa,
iar iubirea-ţi este în cărţi, chiar prefaţa.’’(FEMEIE, EŞTI O ZEE)
Singuratatea copleșește prin trecerea timpului :,, singurătatea a devenit veşmânt.’’(AM FOST…)
Fire melancolică si usor romantică, poeta Maria Ileana Tanase  construiește ,,visuri și manuscrise’’ cu delicatețe și nostalgie:,,
Am presărat printre cuvinte nisip rămas
dintr-o clepsidră, parcă-aş fi făcut popas
dincolo de amintire, pe un ţărm depărtat
unde-am lăsat demult, un suflet întristat.’’(CLEPSIDRA SINGURĂTĂŢII)
Vocea poetei este una resemnată. Ea își trăiește iluziile calm, cald, adolescentin:,,  Se-alintă primăvara la mine prin suflet,
dar sper că iubirea, îşi va găsi răsunet,
iar dincolo de anii grizonaţi din buletin,
sufletul îmi este anotimp adolescentin.’’(SUFLET ADOLESCENTIN)
Tăcerea și cuvintul scris o ajută sa evadeze dintr-o realitate ostilă într-un cenaclu al îngerilor:,, Zilnic plantez copaci, din cuvinte
si frunzele sunt aducerile-aminte,
iar când prin ramuri adie vântul,
gândul destramă-n vers cuvântul.’’(CENACLUL ÎNGERILOR)
Astfel, de pe ,,scara timpului’’ poeta visează,, în iarba crudă’’ la o lume mai bună.,, Adie vânt de primăvară-n suflet,
doar anii-mi sunt de chihlimbar
şi sper într-un anotimp răsunet,
ca iarba iubirii să-ncolţească, iar.’’(SPER...)
Iubirea apare ca singura salvare, iar îndumnezeirea prin cuvânt ca o unica opțiune pentru acest spirit reflexiv, asaltat de gânduri :,, Prin puterea gândului schimbăm lumea
noastră şi-acelor din jur, pe care-i iubim,
respir optimism chiar, de-i înaltă culmea,
trebuie s-ating ţinta, altflel, de ce trăim?’’(DE CE TRĂIM?)
În lirica distinsei poete, Maria Ileana Tanase, respiră cuvintele dar și un univers senzorial aparte.Numai o lectură atentă poate dezvălui delicatețea sufletească a acesteia.

Eros tridimensional de Angi Melania Cristea

Scrisori către Calea Lactee a domnului Lorin Cimponeriu nu este doar un ciclu liric epistolar în format de buzunar, destinat unor lecturi în anticamera sufletului.Acest volum este destinat unor lecturi plurivoce, formula epistolară nefiind una clasică.Încă din titlu poetul se raportează la un plan referențial cosmic, transgresând astfel o realitate ternă.
Originar din Oravița, un topos mirific, Lorin Cimponeriu abordează în lirica sa erosul ca experiență fundamentală a ființei umane ( Trilogia iubirii, 2014,Testamentul iubirii, 2014).
Acesta ipostaziere a erosului în versurile sale se realezează tridimenional, în planul terestru ,,Miroase câmpul a zăpadă,  a lungi poveşti la gura sobii,  a pâine și a fructe coapte,
A ochii tăi tot răscolind făptura mieilor pe coastă’’(Miroase câmpul a zăpadă ), în planul celest: ,,E noapte, atâta noapte cu stele ce ţi se prind în păr’’(Îngerii adorm în alte zări) și în planul divin :’’Ne-om cununa la noapte cu braţe îngerești...’’(Păsări de argint ).
Textura cuvintelor sale capătă nuanțe angelice prin proiectarea iubirii adamice în planul extrasenzorial al emoțiilor de inspirație divină: ,, Îngerii coboară uşor, șoaptele sunt tot mai blânde
Spun tăcerii să plece
Duminica inimii mele...’’(Spun tăcerii să plece)
Se observă recurența unor motive precum motivul literar îngerului:,,Îmi deschid ochii îngerii și florile de cireş ...’’(Ninge cu toate culorile din poveşti),, Ca o oglindă îmi apare risipitul îngerilor, către lumină...’’(Lumină într-o fereastră),, Îngerul s-a dus, a murit îngerul iubirii...’’(Pentru tine).
Cromatica poemelor este una optimista, cu trimiteri spre elanul vital, spre viața văzută ca trăire edenică.Albul, culoare angelică în poezii precum Alba năframă , Albă floarea inimii mele ,, Am visat păsări albe și flori...’’(Am înţeles).Apare si  verdele, din paleta  culorilor care sugerează explozia florală, secondat de mitul fluturelui-larvă:,, Cerul e ca o cetină verde...’’(Cerul e ca o cetină verde),, Ard lumânări prin cetina verde...’’(Ninge cu toate culorile din poveşti) Te strig cu inima în zborul unor fluturi,, Cetele de fluturi zburând și acea lumină  a ochilor tăi
Încălzindu-mă...’’(Somnul)
Sacralitatea erosului se observă din proiecția eului în planul tridimensional al spațiului cosmic, dar și din utilizarea metaforei femeie-pasăre.Argintul, un material nobil cu valențe pozitive se regăsește  frecvent în versurile lui Lorin Cimponeriu: .. Pădurea va surâde cu păsări de argint...’’(Păsări de argint ),, Nu moare niciodată marea iubirii noastre de argint...’’(Marea iubirii noastre de argint),, Încet inima ta să bată șoptit pentru mine, ca un clopote de argint....’’(Cu limpezimea inimii mele de șoim)
Lumina, un motiv literar de sorginte expresionistă, aici are valențe divine pentru că la poetul Lorin Cimponeriu iubirea se armonizează cu flacăra universului:,, Lumina ca un abis îţi înveleşte mâinile cu flori de măr
Povești din colind...’’(Lumina ca un abis),, Acum când inima îmi bate spre lumină...’’(Inima îmi bate),, E ziuă și lumina inimii mele zboară către tine
Tu,  cea mai frumoasă dintre poeme...’’(Minunea mea).
Lumina în filozofia lumii simbolizează cunoașterea, dar la poetul Lorin Cimponeriu lumina îmbracă metaforic făptura iubită,amintind de versul lui Blaga;,, Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.( Izvorul nopții), dar și de exclamația  retorică a lui Nichita Stănescu:,, Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.’’(Mă învelesc de frig...)
Aparent ciudat, lumea propusă de poet este una diafană, dar dominată de  ninsoare:,, Fiecare fulg odată cu dimineaţa dacă nu are dragoste apune...’’(Fulgul apune), Ninge, ca un duh de pace o făptură din poveşti
Ninge, veșnic a iubire și zăpada tot se-aşterne...’’(Duh de pace),,
Ninge sau poate ferestrele s-au deschis
Deschide-ţi inima spre zbor...’’(Ninge).
Ninsoarea este investită cu atribute magice în acest univers senzorial:,, Ning stelele și din tăciuni se-mbată evenul inimii...’’(Zeul inimii)
În poemul O fereastră a zărilor acesta construiește un portret al iubirii idealizate:,, Tu ai frumoase mâini, iar ochii de un senin îngeresc
Mă plimb pe ape şi inima aproape ninsă tot te strigă
Asemeni unui curcubeu, ce bea din mare dimineaţa
O lacrimă din cer
Cu șoapte și lemn de abanos e ca o horă a florilor
Trupul tău se desprinde încet din lumină în razele soarelui
E linişte și aud fiecare suflu al vocii tale urcând pe gâtul meu ca un şarpe de smarald.’’
Dacă ar fi să închidem cartea scrisă de Lorin Cimponeriu, n-am intreba retoric:,, Tu crezi că iubirea nu rămâne aprinsă ?( Iubirea rămâne aprinsă), deoarece în versurile sale poezia metamorfozează ritualul iubirii într-unul sacru.

Universul  minimalist din lirica Nanei Ileana Filip
                                  de  Angi Melania Cristea

Propunând un titlu antinomic, Primăveri în amurguri, Ileana Nana Filip creează un univers mistuit de  teluric:,, Iubirea mea este prinsă într-un bec ce se aprinde cam des…’’(Licăre)
Aparent  este un univers derizoriu,minimalist, care cedează locul extrem de rar zborului și visului, pentru că lirica feminină a Ilenei Nana Filip este una a banalului aprins de flacăra erosului pur:,, Și pentru că nu am ce face, voi desena pe covor cu spumă visul meu.’’(Visul meu),, Sunt femeia ta, cu aromă de cafea,
Sau poate sunt cafeaua ta dis-de-dimineața cu aroma suavă, deosebit de stilată
Sau poate o fantă de lumină pe un orologiu…’’(Sunt femeia ta, cu aromă de cafea)
Oscilând între profan și sacru, poeta se lasă ghidată de sentimente efemere pe care le surprinde în planul estetic al artei. Se poate observa și o aplecare  ușoară spre un misticism combinat cu senzorialul:,, Am sacrificat tocul vopsit în cuvinte de maci.
Secole la rând voi merge la Izvorul Tămăduirii șoptind iubirea.’’(Pe drumul de sud),, Astăzi pot să luminez cu sufletul
Mâine luminăm cu un felinar
Nici bunul Dumnezeu nu are lacrimi
Are doar vorbe de laudă și misterul reînvierii…’’(Ave)
Versurile sunt inegale ca valoare estetică, Ilana Nana Filip reușind totuși să creeze imagini poetice tulburatoare ca aceasta;,, Cine ne-a lăsat printre iarba de pășunat a gândit că nu ne vom descurca s-ajungem înapoi în inimi plăpânde
Și de am lua un nor de pe cer și l-am lăsa aruncat, el tot ar călători spre spațiul mult visat…’’(Flăcăra iubirii)
Inițierea prin eros este un fel de cântec al sirenelor pe care poeta îl adresează  făpturii iubite.Invocația are dublă valoare, aceea de a-l  atrage în jocurile iubirii văzute metaforic ca un cântec  așadar de a-l distrage din universul artei neconvențional:,, Dă-mi mâna cu care scrii și lasă-ți inima să cânte
Nu fi avid de recunoaștere…’’(Muntele nins de înțelepciune).
Ca în toată lirica feminină, femeia este muza inspiratoare dar și ispititoare:,, Grăiește-mi cu vin și cu stele…’’(Poate dormi) Permanenta balansare între planul teluruc și cel spiritualizat creează efecte poetice inedite.Lestul unor apelative afectuoase comune este salvat de capacitatea poetei de a se racorda la energia cosmică a iubirii văzută ca mister universal:,, Acum am înțeles menirea, să mă dispersez în mii de conglomerate de lumini
Unde-i liniște, frumos și senzual de bine.’’(Conglomerate de lumină),, Dar eu cred că iubirea nu se bucură de singurătate
Ea pășește cu pași mărunți spre centrul universului…’’(Singuri, dar împreună).
Metafora iubirii-curcubeu  captează sufletul eteric al poetei:,, Cei mai frumoși ani i-am petrecut cu inima ta în palme…’’(Privește-mă!)
Amintind de poeta greacă Sapho și de Veronica Micle prin patosul iubirii, Ileana Nana Filip proune lectorilor un sentimenatalism retoric dar nu demodat. Ea are capacitatea de a vedea erosul ca pe o uniune a terestrului cu celestul, a ludicului cu  sacrul:’’ Ce faci acum? Te unești cu fulgii de nea?’’(Numai tu... izvor nesecat de vise )
Versuri precum ,, Va fi o liniște sinistră de un albastru cer de vis.
Suntem aici când iarna doar muguri de dor ne-a promis,
Suntem pielea unui șarpe…’’(Cer de vis)  determină o lectură a universului delicat al poetei.

Centrifuga

dormi sau fabrici vise?
pune-ți capul pe ultimul pervaz de unde lumea ca o centrifugă toacă  iluzii
îți zic chiar de a-i pune gratii între eu și supraeu
lumile vor rugini sau poate se vor dedubla în Ivan cel Groaznic și vor bântui
suflete-matrioșkă

ți-este sete sau încă n-ai tras linii curbe?
ți-a tremurat mâna aia cu care trebuia să te închini la venirea în acest univers ce își potrivește roțile zimțate după orgolii
comete și  clowni
zilele par exoftalmice de parcă ar trăi în subteranele unui  suflet-caracudă
mai este loc pentru liniștea care aburește cerul?

taci sau pictezi  enclave rose noir?

En la ciudad donde tu vives (traducción: Angi Melania Cristea)

tengo talones en mis manos

como tengo tu alma grabado en una sola noche blanca

el vapor del rio se extiende por callejones

como des lenguas de serpientes tocan el

crepúsculo

día vola con la parapente

entre nosotros los árboles escuchar el silencio del mundo

los horas caídas en el asfalto

siento el olor de la guerra y la muerte

en el tejado los gatos ronronean

y en tus manos disparecen de mi corazón

la sangre el tiempo y el destino

Dans la ville d'où venez vous (traduction: Angi Melania Cristea)

il y a des rues non pavées

je garde mes talons dans les mains

comme je garde ton âme gravée dans une seule nuit blanche

le vapeur de la rivière s' entend sur les alees

comme des langues de serpent en savourant le coucher du soleil

entre nous les arbres du monde ecoutent la silence

le jour s'est donnée avec la parapente

et les heures se sont écoulées sur l'asphalte

je me sens les odeurs de la guerre et de la mort

sur le toit des chats minces ronronnement

entre vos mains du mon coeur disparaissent

le sang le sort et le temps