Flamingo

pasărea aceea îmi dă târcoale aripile ei balansează peste vid îi simt răcoarea până în ultimul cromozom străzile se vor subția ca un fir de argint pe care îl voi întinde dâră umedă între ceasuri nimic nu va mai părea îngust sau înalt triunghiul se va curba ca o minge pe care atunci când tăcerea se lipește de coaste o arunci spre pasărea cu pene țipătoare strigătul păsării sună a dangăt pene ei de aramă ruginesc clipe bat la poarta cu șerpi încrustați este tot mai greu zborul între lumi limbile ceasului se opresc pasărea cu un singur ochi șuieră nopți șuieră zile până vine îngerul vopsit cu o mie și o mie de nume