Angi

Angi

marți, 27 decembrie 2011

Stop-cadru

Ca intr-un stop-cadru, morți voalate apar și dispar.
În  pupila dilatată
iubirea se insinuează, ochi magic al irealității.

Aș muta toți caii în linia întâi numai să pot
hrăni pe cel ce mărsăluiește, omul acela diform,
aplecat  spre sine ca scrisul unui stângaci.
Singurătatea filiformă mă găsește în parc.Aici Dumnezeu se dă pe
skateboard…

Nu mai am libertatea să mă reproduc în cuvinte.
Zicerea mea vine din grota leului, unde sunetele sunt cavernoase, zemoase…
Dacă n-aș viețui în burți uriașe m-aș cățăra ca o liană
până pe autostrada unde dacă țipi
vulturi pleșuvi îți scuipă hoitul.

luni, 26 septembrie 2011

Interviu cu poeta macedoneană Angi Melania Cristea de Mela Ruja Diaconu ( http://recenziicartibune.ro/2016/11/14/interviu-99-angi-melania-cristea/ )

1. Ce trebuie să știe cititorii despre dvs? Cititorii trebuie să știe că poeta Angi Melania Cristea, deși n
scută în Craiova, este după tată de etnie macedoneană. Bunicii mei au venit cândva de la Ohrid și s-au stabilit în partea aceasta de țară pentru a-și păstra religia ortodoxă pe rit vechi în fața expansiunii otomane. Prin urmare în vocea mea lirică se distinge influența culturii slave. De altfel, talentul, zic eu, vine pe această filieră slavă. received_1354509907901162 Am publicat trei volume de poezie până în prezent: (Diz)armonie (2014), Plus/minus sentimente (2015) și Pietrele Soarelui (2016). Cel de-al doilea volum este tipărit chiar la editura Macedoneanul. După mamă sunt argeșancă de lângă Vidraru, un tărâm magic care revine obsedant în poemele mele. 2. Cum a fost primul contact cu lectura? Am învățat să citesc pe crestele munților, ca să folosesc o metaforă. Ambii mei bunici citeau, aveau propria bibliotecă. Bunicul argeșan, Ion Stăncescu, deși om al munților, pădurar, avea această pasiune a lecturii pe care ne-a transmis-o mie și fratelui meu. Bunicul macedonean, Vasilache Dumitrescu, stabilit în satul Urzicuța din județul Dolj, citea de asemenea. Din păcate nu în limba noastră macedoneană, deoarece comuniștii i-au persecutat pe etnicii macedoneni, astfel încât aceștia nu și-au mai putut păstra limba de origine slavă, iar numele le-au fost schimbate. received_1354483791237107 Apoi, pe parcursul liceului urmat la Colegiul Elena Cuza am făcut din lectură o vocație și o artă în același timp, grație mentorului meu din acea perioadă, doamna Dumitru Magdalena, un profesor de Limba română excepțional. Așa am ajuns să citesc cărți din toată marea literatură a umanității, pe etape istorice, culturi, registre literare. Mi-am format anumite nișe de lecturi. 3. Ce cărți v-au impresionant? M-am format la școala cărților fundamentale. Nu abordam doar o carte, ci opera unui scriitor sistemic, pornind chiar de la biografie, până la repere critice. De aceea am reușit să nu cad pradă lecturii profane. Nichita Stănescu și Ana Blandiana sunt acele simboluri ale poeziei catharsis. Astăzi, uitându-mă în urmă, realizez că n-am citit poeți, ci poezie. Sunt o feministă prin excelență, deci am apreciat literatura scrisă de femei: Ileana Vulpescu, Gabriela Adameșteanu, Nora Iuga, Constanța Buzea, Angela Marinescu reprezintă câteva dintre numele care s-au clasicizat deja. Acum poeți precum Haruki Murakami sau Adonis creează un alt fel de lectură: relectura. 4. Cum a fost momentul acela în care ați simțit că trebuie să scrieți? received_1354482411237245 Talent am avut întotdeauna, în special la compunerile școlare, dar de scris scriu din adolescență. Am inclusiv jurnale ale acelei perioade, eram un fel de ,,adolescent miop”. Totuși de la început m-am exprimat mai bine în poezie, deși sunt un cititor constant de proză. M-am bucurat de apreciere în acel moment, dar vocea poeziei a intrat în stand by o perioadă. Sunt de părere că poezia adevărată ține de o anume perspectivă asupra vieții. Nicio carte din lume nu îți dă acea inspirație pe care viața cu suișurile sau coborâșurile ei ți-o oferă. 5. Vorbiți-ne despre cărțile dvs. Apariția primei mele cărți de versuri, (Diz)armonie, s-a vrut o demonstrație a recuzitei stilistice și lingvistice. Abia odată cu apariția celui de-al doilea volum,Plus/minus sentimente, stilul meu poetic s-a eliberat de retorism, frondă și pleiada de neologisme. Acest volum a fost premiat atât în țară, la concursuri de gen, cât și în Italia. received_1354484567903696 Al treilea volum, Pietrele Soarelui este un volum solar, în care regăsim motive macedonene precum cultul Soarelui, un bestiar zoomorf specific arealului macedonean. 6. Ce alte hobby-uri aveți? Dansul este unul din hobby-urile mele , pe care nu l-am dus însă la nivel de artă din cauza vocii egoiste a poeziei. Am de asemenea cultul prieteniei. A sosit și timpul întelept al călătoriilor, în care savurez fiecare moment, contemplând lumea, văzută ca un carusel, diogenic. Legătura cu natura a constituit și constituie un modus vivendi. 7. Ce planuri literare aveți? Pregătesc apariția celui de-al patrulea volum de poezie, Căutătorul de pokemoni. De asemenea voi publica o antologie romano-italiană (Angi Melania Cristea cu poetul italian Alfredo Bruni). De curând scriu și proză. Trecerea de la poezie la proză este dificilă. Există o parte a creierului, stânga se pare, vinovată pentru racordarea la poezie. Voi publica în anul 2017 primul meu volum de povestiri și voi fi prezentă ca voce a poeziei macedonene la festivaluri și concursuri. De curând am primit în Italia premiul Luigi Bruni în cadrul Concursului Terre Lontane, girat de poetul italian Dante Maffia, candidat la premiul Nobel și voi participa la ceremonia de premiere. 8. Credeți că tinerii citesc mai mult acum? Cu siguranță, nu, deoarece au alte oportunități, deși au mijloacele tehnice de a o face. Însă atunci când adulții, fie ei profesori sau părinți, se implică oferind ei înșiși un model, lucrurile devin pozitive și într-adevăr există campanii de lectură care dau roade. Se va citi mereu, atât cât timp se va scrie chiar dacă nu în contact direct cu textul, ci navigînd ca un Magelan al literelor. Doar nu om fi noi ultimii cititori de pe pământ, ca să parafrazez pe Marin Preda. received_1354491381236348 9. Cum este să fiți cadru didactic? Este cea mai frumoasă meserie din lume. Elevii, fie ei copii în formare sau adolescenți rebeli, au o legătură specială cu profesorul. Se creează între ei și profesor o empatie aparte din care au de câștigat ambele generații. A fi profesor la un liceu ca al nostru, de Muzică și Arte Plastice, înseamnă a trăi în templul artei. 10. Ce vă inspiră cel mai mult? Urbea, orașul acesta unde timpul se defragmentează, oamenii, întotdeauna inepuizabili, iubirea văzută ca o ardere completă. Inspirația este însă de origine divină. Dumnezeu trăiește în lucrurile mici, dar este atotprezent în artă, pentru ca arta triumfă asupra ,,clipei celei repezi”(Eminescu) received_1354487064570113 11. Trei lucruri importante pentru dvs. Cel mai important lucru este să fiu prezentă în aceste clipe ale propriei mele vieți, al doilea este să iubesc, înțelegând prin iubire cunoașterea lumii. 12. Un mesaj pentru cititori. Mulțumesc. Cititorilor le doresc să semneze acel contract cu poezia pe care eu l-am semnat demult, de Crăciun, la sosirea mea în această lume a cuvintelor.

joi, 25 august 2011

Colonii

poezia vine cu lilieci și gură de lup stinge emoția venirii pe lume și o transformă într-o colonie unde sfârșitul este colectiv nu lăsa lașitatea să te deșire universul are limbi de orologiu îl poți auzi cu tic-tac-ul dintre coaste cel care s-a camuflat ca un rotisor stricat în torace cum te poți tu așeza astfel ca marele tău lup alb să nu îți prindă grumazul? aici între lumi ca și între scânduri miroase a rășină și este exact atâta întuneric cât de mulți lilieci sunt

marți, 23 august 2011

Corespondențe

Milena era singura femeie între cei trei bărbați.În biroul strâmt mirosea a sudoare și a cremă de pantofi.Nu își amintea de când nu mai avusese o întâlnire cu un tip.Poate că este vremea să caut un bărbat stabil, care să nu depindă de serviciul la stat, se gândea ea. Ajunsă la vârful carierei, reușise să ocupe funcția de șef de birou.Cei trei bărbati aflați în subordinea sa aveau perspective slabe.Nici nu își doreau mai mult decât să poată ajunge la muncă pentru cele câteva ore comune, deoarece fiecare avea alte obligații.Singură, Milena, era devotată firmei pentru care lucrau, o firmă de telefonie mobilă. De lucrul pe teren se ocupa Iustin.El întârzia întotdeauna 20-30 de minute fiindcă avea doi gemeni în clasele primare, iar pațachina de nevastă-sa fugise cu un ofițer, șeful ei direct cu care mai turnate un plod.Pe vremea aia, Milena știa de aventură, dar i s-a părut echitabil.Iustin era singurul dintre ei cu care și-o pusese la birou.O femeie singură ca ea nu ducea lipsă de aventuri, însă seara, când nu se aprind toate becurile și ai chiuveta înfundată, altfel vezi lucrurile. – Iustin, ai teren la unu!!! țipă Milena umflându-și pieptul. – Șefa , duc copiii acasă și se rezolvă, zise Iustin.Iar am ratat să i-o trag învățătoarei,se gândi el frustrat.Milena asta e o scorpie! Îmi pune teren exact când trebuie să iau copiii de la școală.În ritmul asta nu o să îmi găsesc o relație stabilă niciodată. De când plecase nevastă-sa cu ofițerul, Iustin nu mai mirosea a sudoare și a cremă de pantofi.Cu toate că alerga de la un client la altul, dintr-odată înțelesese că viața fără o femeie nu are sens. Devenise un performer , deși făcea pe bona la copii. – Traian, azi duc copiii la tenis.Fă tu teren și aduc niște vin, scuipă Iustin printre dinți să nu audă Milena. O singură dată o lăsase cu gemenii și i-a găsit încuiați în baie.Ea dormea în ultima cameră cu storurile trase.Nu făcuse mâncare, curățenie nimic.Milena, cu picioarele ei groase și țâțele mici, plate, părea făcută pentru munca la birou.Întotdeauna deschidea prima ușa biroului, scutura țigara direct pe parchet, turna zațul în ibric și fierbea o cafea groasă, amară. -Bine, azi fac teren.Hai, zi, i-ai tras-o bunăciunii ăleia de învățătoare? întrebă măcinat de curiozitate Traian, un tip chel, ras ca în palmă, imbrăcat într-un costum uzat cu o cravată galbenă agățată de gât. – Mai întrebi?! plusă Iustin.După ce duc gemenii ne vedem. – E mișto tipa? întrebă Iulian salivând. Iustin știa la ce se referă. Învățătoarea era mai urată ca fosta nevastă, aia de fugise cu șeful, un ofițer afemeiat.Era mică, pipernicită, cu niște ochelari imenși.N-ai fi zis că e de o mie de ori mai bună la pat ca fosta nevastă.Nici măcar Milena nu o egala.Avea un apetit nesățios care îl făcea pe Iustin să uite că nu are ciorbă în frigider și mâine îi trebuie haine călcate pentru gemeni.Ce-i drept și el își ieșise din ritm.Parcă nu îl mai atrăgea nicio femeie frumoasă.Toate i se păreau artificiale iar următoarea relație serioasă ținea morțis să fie după același calapod ca prima: o soție urâțică, gospodină, fără personalitate.De aia nu se încurcase cu Milena pentru mult timp.Fata asta pană la 35 de ani nu reușise să stea departe de mamă-sa mai mult de cinci zile.Veșnic înfuleca câte un hamburger sau o bucată de pită, iar apoi se chinuia câte o lună două cu așa-zise regimuri de slăbit, din care ieșea mai rubensiană. Traian avea fantezii cu Milena, dar le satisfăcea doar în baia de langă birou.Nu avea niciun plan Traian.Lua viața ca pe o varză care dacă nu o culegi la timp se strică și miroase. Stătea încă cu părinții aflați la pensie pe caz de boală.Zilnic făcea cumpărăturile după programul de la birou, mergea apoi la grădină și uda.Își luase din niște restanțe o bucată minusculă de pămant la marginea orașului și cultiva acolo legume.Câteva pisici rahitice urinau pe ele, dar Traian găsea aici liniștea care în apartamentul indecent de mic îi lipsea.Avea un program infernal acasă, alerga între cele două camere.Fiind singurul copil, ajunsese la cinzeci de ani să își ingrijească părinții, unul orb, altul bolnav de Alzheimer.Medicamentele, cu ora exactă de administrare, i le scrisese Milena pe o hârtie.Mai greu era să îi țină pe cei doi părinți în casă.Tatăl, nevăzător, ar fi ieșit la plimbare, iar mama dădea să fugă pe ușă când nu era atent.Traian la birou era fericit, aici nu mirosea a sudoare sau a pamperși.Cum să nu te enervezi când bătrânii se apucă la miezul nopții să te întrebe cine ești, de ce nu le dai să mănânce și să îți povestesca că vor să iasă la pensie, deși mănâncă pensie de peste treizeci de ani! – Azi m-am oferi eu.Am avut o aventură cu o învățătoare mai matură ca mine.Fac eu teren, Iustin, dacă îmi prezinți tipa, se rugă cu tupeul caracteristic, Cristi, un bărbat masiv, căsătorit din interes cu una care face Italia.E și acum plecată la Amatricce, are grijă de o bătrană surdă.Când a fost cutremurul bătrâna a fost singura din tot cartierul care l-a simțit.Oasele ei bătrane,au avertizat-o și așa Cristi nu a rămas văduv.Are trei copiii cu ea.Pe toți trei însă îi crește soacră-sa. – Cristi, la unu te ocupi de transferul plăților către furnizori.Ia zi , cel mic, puștiul, a rămas corigent? – Ok, șefa, ingăimă Cristi decepționat.Femeia asta cu început de mustață, butucănoasă, i-a simțit întotdeauna slăbiciunile.N-a vrut niciodată să i-o tragă, i se părea îmbătrânită, față de garnitura de femei care îi trecea prin pat în lipsa nevestei. Un singur punct nevralgic avea, copiii.Cel mare se pregătea să plece după maică- sa în Italia, nici nu își dăduse bacalaureatul.Fata se mutase la un țigan bogat și nu mai o căutase de mult.Degeaba a vrut să o ia cu poliția de la țigan, rămăsese deja gravidă.Curvă ca mama-sa! Doar cel mic îl mai ascultase.Stătea încă la bunici, fuma iarbă, ajunsese totuși să termine zece clase, mai avea să treacă de matematică. În el îi era speranța. Milena, Iustin și Traian i-au și zis: dacă trece de matematică, ia-l acasă, îl angajăm pe patru ore la birou, fără carte de muncă. Aici se muncește puțin, dar măcar la bătrânețe umblă cu lista de medicamente după tine, dacă mai apuci bătrânețea și nu fugi în papuci de la spital! – Pană la urmă plec eu pe teren , se pisici Milena.Era singura ei șansă să dea de un bărbat care să doarmă noaptea acasă langă fundul ei masiv și să bea bere când ea scuipa semințe pe parchet cum face și la birou. – Du-te, fată!!! strigară bărbații care azi, paradoxal, nu miroseau a cremă de pantofi. În birou liniștea se agita ca un câine în călduri, iar ei lipeau imperturbabili timbre pe corespondență.

Flamingo

pasărea aceea îmi dă târcoale aripile ei balansează peste vid îi simt răcoarea până în ultimul cromozom străzile se vor subția ca un fir de argint pe care îl voi întinde dâră umedă între ceasuri nimic nu va mai părea îngust sau înalt triunghiul se va curba ca o minge pe care atunci când tăcerea se lipește de coaste o arunci spre pasărea cu pene țipătoare strigătul păsării sună a dangăt pene ei de aramă ruginesc clipe bat la poarta cu șerpi încrustați este tot mai greu zborul între lumi limbile ceasului se opresc pasărea cu un singur ochi șuieră nopți șuieră zile până vine îngerul vopsit cu o mie și o mie de nume

Flori de iris

va ninge ne vom așeza pe zăpezi ca niște soldați sub luna ovală țurțurii nopții vor clincheti semeț lumina va răsări boreală ape vor îngheța printre pietre de râu caii lumii vor necheza pe pământuri dezlegați de un cer de o stea de iarbă liberi pe pusta înghețată și singuri zăpada se va scutura ca cireșii sau ca un fir palid subțire de nalbă va ninge adânc ne vom așeza pe omăt cu palmele roșii lipite de soare cuvinte înghețate vor roi efemer albastroși vor plana solitar peste mare îmi vei prinde tăcerile-stalagmite de crestele înzăpezite sihastre vom dezgheța farul lumii copertina flori de iris vor răsări între astre

Reverberații

sufletul ca și ninsoarea se aburește din când în când dar îți mărturisesc toți țurțurii albi mi s-au înfipt în cuvânt și alunecă înspre un timp cu o mie și-o mie de glasuri parcă aici sau acum s-ar prăbuși luna lin între iazuri vin niște nopți /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii poți răsuci lămâile insomniace ale mării? ventriloc sufletul se așază în iubirile-monadă și reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă sfârșitul vieții miroase a morți deghizate în clovni gri a cai despiedecați a pepeni necopți a sunete vii ca șerpii-de-apă unduim printre zile efemere ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere

luni, 22 august 2011

Partaj

Era o duminică dimineața, o zi lipsită de rutina zilnică.Dănut bea cafeaua făcută la filtru și își făcea ordine în minte. În primele zile după week-end era aglomerație mare la judecatorie.Ura holurile acelea lungi pline de țărani famelici și de femei isterice, de aceea nu își selecta niciodată clientela de la Judecătorie. Aștepta joia sau vinerea când termenele se judecă parcă mai scurt.Ultimul client care îl angajase într-o zi de luni i-a risipit puținul timp liber cu niște capete de acuzare total nefondate. – Domnu’ avocat, trebuie să câștig în instanță custodia copiilor! Trebuie, mă înțelegeți! – Partaj? – Nu, domnu’ avocat.N- avem ce împarți.Curva aia a venit în p… goală.Eu vreau să o decad din drepturi și să câștig custodia copiilor.Ambilor copii! – -Mama are domiciliul stabil impreună cu dvs? întrebă Dănuț fără vlagă.Îl obseda că nu reușise să achite taxa lunară la barou și ăștia sunt dați dracu, nu asteaptă o luna peste termen. Avocatul de la care prinsese meserie îl invătase să plătească taxa indiferent dacă are sau nu procese. – Așa merg treburile peste tot, mai băiete.Dacă vrei o pensie călduță, nu ca și barosanii ăstia de magistrați, contribui! – N-are, domnu’ avocat,glasui clientul.Am stat la ma-sa câțiva ani, dar aia bătrană e mai tută ca ea.M-a pus dracu să o pensionez pe caz de boală, că era sănătoasă tun, japița, și ne-a facut program.Cum se făcea oră nouă, dădea stingerea și nu știu cum făcea că la cinci era în picioare ( picioarele alea bolnave și operate) și scula toată casa.O apuca curățenia cu noaptea în cap!De aia am și plecat înainte de curățenia de toamnă, ne-am mutat cu chirie la o babă văduvă. – -Înțeleg că nu aveți proprietăți comune? – Pe naiba, dom’ avocat! Avem rațe comune! țipă strident clientul imbrăcat într-un costum pe pot, uzat.Cum am angajat-o casieră la un mall, i s-a făcut un card de cumpărături.M-a pus girant. Trebuia doi, dar soacra-să n-a vrut să audă așa că am pus-o pe maica-mea.Asta stă într-o locuință socială, dar e încă în servici.Lucrează la o grădinită că îngrijitoare, nu duce lipsă de alimente ca e cu program prelungit.E o grădiniță pentru copiii din familii bune.Eu nu i-am dat la grădiniță că nu mi-am permis cheltuiala, dar au mers la creșă cât au fost mici. – Omule, copiii sunt minori? îl chestionă Rănit în timp ce se scărpina în urechea stangă.Acolo simțea o durere surdă, nici nu mai auzea bine.Bănuia că este de la geamul ăla mare de la intrarea în Judecătorie pe care vara îl țineau deschis să iasă mirosurile amestecate.Aici a întâlnit-o pe Sara, i-a simțit mirosul de parfum dulce amestecat cu transpirația corpului.Avea un teanc de dosare sub braț, dosare de evacuare a rău-platnicilir din asociație. Sara a venit în căsnicie cu un copil și 50 de kilograme în plus, dar nu regretă.S-au mutat impreună în casa soacrei, o femeie ca o mașinărie pe care trebuie să o ungi din când în când. – Ce ziceți, domnu’ avocat, pot câștiga copiii? N-am venituri mari, dar zdreanța aia merită o lecție.Aia e mamă, domnu’ avocat? Mi-a furat pană și rufele de pe sârmă și s-a mutat iar la mama-sa, scorpia aia. Trăiesc din alocațiile copiilor.Măcar dacă ar fi duble că sunt gemeni, dar statul dă una singură pentru ei, parcă n-ar bea cu două guri și n-ar mânca cu două mâini. Guvernanți de nimic! De când i-a făcut pe gemeni toate au mers alandala.N-a stat și ea câte doi ani cu copiii, ca celelalte mame.Totul insă s-a dublat: mâncare, îmbrăcăminte, rechizite. – Parcă nu-mi ajungea că nu le puteam da haine de la unul la altul! – Pentru gemeni trebuie acțiune separată.Instanța nu admite să îi tratăm la pachet.E ușor să confundăm, o singură literă și gata custodia revine fostei neveste. – Dă-o în morții mă-sii, domnu’ avocat! După ce că m-am lăsat de servici în perioada aia… Zilnic asteptam să îmi vină actele pentru șomaj Cine să aibă grijă de gemeni cât era ea la servici? Și parcă n-am eu nas să miros că, așa plină și cu ochii bulbucați, ajungea tot mai târziu acasă.Măcar să fii ajuns cu mâncare, vreo sticlă de ceva, domnu’ avocat, dar tot mie îmi cerea din indemnizația de șomaj să ia lapte la copii! Îmi era scarbă de ea că știam că o să își cumpere ciorapi din aia flaușați cu buline și sutien îndesat cu vată.Grasa nici țâțe n’avea! – A fost incompatibilitate clar.Asta vom invoca pentru a solicita custodia.Dănuț își aminti jenat că Sara avea niște sfârcuri negre, iar picioarele pline de varice și le acoperea mereu cu o fustă lungă, neagră. – Femeia asta a mea parcă e cumpărată la kilogram ca puii de gostat.Am plătit cu vârf și îndesat fiecare oră petrecută în casa ei.Mama-sa avea un nas fîn și mirosea cum veneam de la cârciumă cu salariul A doua zi și să fi vrut să împrumut un coleg nu mai aveam un sfanț, dar măcar datoriile casei erau plătite iar aia mică avea cu smartphone. Zicea nevastă mea că l-a luat în rate la ofertă, dar când i l-a confiscat directoarea și m-a chemat în cabinet, am citit ultimul mesaj.Vă mulțumim pentru plata abonamentului lunar în valoare de 20 de euro.Am înlemnit.Eu nu câștig banii ăstia decât dacă e joi sau vineri, și am noroc de un client cu de toate.Adică cu plângeri, violențe, calomnii… – Domnu’ avocat, și-a luat net nelimitat și telefon, ultima generație, cu adeverință de la serviciu.După ce a plecat, mi-a venit somație să plătesc ultimele 12 rate, că apucase să achite doar un an, cât a stat în servici. – Ăia mici aveau telefoane? întrebă într-o doară Dănuț? – Cu cartelă, ca soacra mea.Second hand. – Îhîî….plescăi Dănuț limba printre dinți.Îi rămăseseră undeva două fiicele de carne. Se sprijini pe geanta maro, decojită, umplută cu dosare și acte la refuz .Ale dracu femeile astea! se gândi el.A mea mai aducea de la grădiniță câte un pachet de margarină, un pui expirat,dar gatea rar, cică era sătulă de la serviciu. – Era o mamă bună? puse Dănuț întrebarea de rutină clientului. Acesta bulbucă ochii, se înroși la față și tranzit un pumn în ușa șubredă. – Dom’ avocat, femeia asta confundă copiii mă înțelegeți…nu mâncau pe rând niciodată…numai impreună pentru că ea uita întotdeauna că cel mic are urechi clăpăuge. – Așa s-a născut, dom avocat.Seamănă cu ea…lat la față, dar are urechile clăpăuge. Zicea, când îi aminteam că o să găsească o bătrana prin Germania să o șteargă la cur…mă scuzați…să opereze băiatul, că râd la școală de el. Râdeau insă că veneau murdari, cu hainele rupte și morți de foame. – Pentru custodie completă și decădere din drepturi trebuie să demonstrăm că te- a înșelat. -Clientul se lumină la față. – E simplu atunci.Păi, boarfa naibii m a înșelat! Duminică, când tot timpul eram beat umbla pe la vecini, iar copiii rămaneau la mă-sa. De aia zic, chiar dacă nu îmi ajunge indemnizația de șomaj, vreau copiii să vadă cum este să stea la mă-sa și să trăiască amandouă dintr-o pensie de boală! – Ai terminat cafeaua, barbare, că e luni și știi ce aglomerație e la Judecătorie și parcă văd că iar vii târziu și n-are cine cumpara pâine, zise Sara ascuțit. Ca trezit din letargie, Dănuț imbracă pelerina de ploaie, puse geanta sub pelerină, să ferească dosarele de ploaie, își făcu cruce cu vârful limbii, apoi ieși în stradă. Negura se așezase pe oraș ca o manta uzată.

Ak 47

lumea e simplă ca un ecstasy pe care îl inhalezi fie că vrei fie că nu vrei cercul ei are niște circumvoluțiuni pline cu cel mai mare dezgust de tine însuți căci numai așa pari snobul perfect pe autostrada soarelui ție ochelarii de soare îți obturează vederea și nu ai niciun alibi pentru clipa când ai ucis cu propriile neputințe karma aici ca și în vama veche unii beau al naibii de bine alții cumpără arginți vând panteonul unde și-au așezat ego-ul sau deschid un Ak 47 perpendicular pe linia orizontului de sus totul apare ca niște bule sau ca niște turbulențe nimic retoric nimic precis nimic de netrăit