sufletul ca și ninsoarea se aburește din când în când
dar îți mărturisesc toți țurțurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
și alunecă înspre un timp cu o mie și-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuși luna lin între iazuri
vin niște nopți /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poți răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se așază în iubirile-monadă
și reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă
sfârșitul vieții miroase a morți deghizate
în clovni gri
a cai despiedecați a pepeni necopți a sunete vii
ca șerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu