Zece funde de Angi Melania Cristea

mi-e dor de aburul nărilor umede calul acela înțelept mă iubea între noi erau mutări (i)logice ca la șah nevederea simțurile ți le pipăia turele tale sincere pe lângă plopii fără soț agitau romantismul desuet cu rufe albe la balcon pantofi negri cu șiret /prea înțeleptul meu unicorn/ gem caisele de irepetabila povară mă tem mă tot tem că donquijote o să moară într-o magică zi de septembrie iar el calul acela înțelept o să-mi moară cu ochii deschiși mirosind iarba de mare amară calul se resemna să fie potcovit coama lui împletită cu zece funde striga să nu mă tai sunt cal de povară la abator toți măcelarii miros a minciuni sau a boală între noi caii aleargă ultima cursă nu există final învingătorul sigur se împușcă cu nările umede calul aleargă iubiri de o vară ard la foc mocnit trotuarul scuipă lavă jilavă setea orașului fără cai cere o mie de ani ca o mie de stropi în ocean calul îmi linge mâinile drept am ochii deschiși de mărgean/pești coloranți în ocean/ mută întâi tu mai aștept un veac o cursă un pas șah mat de azi merg cu singurătatea la pas

Oase de fosfor

locuiesc în inima șarpelui
care bate  cu limbile  sâsâind
precum un pendul în pereți
peste mâinile mele trec amforele verii
lipite cu ceară
verile acelea cu cozi de gușter mi se lipesc de  palme și beau halucinant
secunde să pot străbate mările
lumii cu oase  de fosfor

cai ai câmpiei scuipă peste pragul lumii
aburi de sare
morțile s-au deghizat în gutui
miros a lumini și au gust de
melci  striviți de luminatoare

Vibrato

oho m-am îndrăgostit mâinile mele se rostogolesc prin lavă și dolomit

palmele îmi cresc/arbori de ape de lună/
până ating cerul sculptat sau a lumii cunună
sarea mărilor se scurge ca un șarpe imperial
de pe trupurile noastre într-un vibrato  imaterial

se lasă seara cu arici și meduze  calcinate
sufletele noastre  respiră sub ape aspre decolorate
oase de fum/secundele curg în tăceri de alabastru
dragostea a atins carul mic cu un singur ochi măiastru

timpanul din stern sună oranj a lumină
voi mai vedea aburii pădurii suflete nins de verbină ?
dragostea se preface într-un condor în zbor peste caraiman
oho m-am îndrăgostit lumile mele au ajuns la liman

Semafor

orașul  s-a chircit ca o strigă cu pupile galbene în noaptea asta
se strâng tomberoanele   miroase a cai nepieptănați  a dovleci copți
ploaia a spălat centrul vechi unde oamenii străzii încălzesc pe trotuar
suflete străvezii
viața e un semafor verde  de pe care se scurg stropi de benzină
cu care poți aprinde comete peste cartiere
în diminețile  când în parcări  miroase a urină

hai sa îl împuscăm pe teddy bear urlă mulțimea de pe străzi lăturalnice
moartea în oraș este descojită ca mestecenii
toamna
iar iubirile mormăie fantomatic  de pe acoperișul caselor
prinse în plasa
unui timp lycantrop

viaț@ la un click distanță

zi de zi  joc în rețea viața asta este conectată la sute de pc-uri se mai deconectează din când în când dar am impulsuri poți să țin în apel
iubitul neinteresant să mă conversez cu ultima cea mai bună prietenă
despre sezonul toamnă-iarnă metalic complet și despre bărbați cu vieți monotone care te invită la seminarii spectacole caritabile filme treiD

meticulos procesez informațiile despre eul meu bipolar dar sunt defazată
acum se practică ședințele de terapie în grup unde poți scăpa de orice dependență cu o singură condiție să aduci cu tine eul primar incapabil de conexiuni
inițierea în tainele viului dă dependență de viu
îndrăgosteala dă dependență de cai pur-sânge
însă dependența de moarte este precum jocul în rețea/singurătate fără un cromozom/