a szavak sója kiszáradt s medúzaként
partra csapódott
elérte a kéklő magány
útját állnám a hullámzó éjnek
a szerelem hallgatag mélységeivel
de az utolsó sirály a Napot szólítja
nem tehetem hogy sikolyát ne rejtsem tenyereim közé
így növekednek lelkem szárnyai
a tenger színeiben
a szavak leválnak a partról
szótagjait az algák közé vegyíti
s úszik mint a legutolsó özönvíz idején
köztünk a levegő szanaszét pazarlik
s a kikötő felé repülök a szavak vöröslő csillagához
kötözve ahol csak a viharmadarak
éjszakáznak fél lábon ácsorogva
stelele se rotesc deasupra mării/ore rupte din cer/
sarea cuvintelor s-a uscat și ca o meduză
eșuează pe mal
atinsă de singurătăți de alabastru
aș opri talazul nopții
cu adâncurile dragostei care tace
dar ultimul pescăruș strigă spre Soare
și nu pot să nu-i îngrop țipătul între palme
să îmi mai crească aripile sufletului
în culorile mării
cuvintele se desprind de țărm
își mută silabele între alge
înnoată ca la ultimul potop
între noi aerul devine risipitor
iar eu zbor spre acel port unde doar albatroșii
înnoptează într-un singur picior
legată cu steaua roșie a cuvintelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu